Pe 10 septembrie a avut loc prezentarea oficială a noilor produse Apple, iar evenimentul a fost transmis live în toată lumea. La noi un livestream au găzduit cei de la Enter Moldova la filiala lor din sectorul Râșcani. Pentru că accesul era liber, mulți tineri, preponderent vorbind, n-au ezitat să profite de ocazie, mai ales că evenimentul s-a desfășurat seara, iar atracția principală, cred eu, era tombola, unde unul dintre participanți putea câștiga „un cadou prețios de la Apple” – adică niște căști Apple AirPods.
Evenimentul mi-a trezit și mie interes și m-am făcut și eu prezentă acolo. În Moldova transmisiunea live începea la 20:00, însă la Enter lumea s-a adunat începând cu ora 18:30, pentru a se reuși înregistrarea tuturor participanților. Între timp, s-au mai organizat concursuri (cu întrebări capcane, rebusuri, ghicirea din ce filme sunt soundtrackurile care puteau fi auzite pe fundal etc.) unde cei mai activi și operativi au câștigat cadouri simbolice din partea magazinului.
Într-un final a început și livestreamul mult așteptat. Și aici vreau să mă opresc ca să mă expun asupra unor aspecte.
- Noi (eu și Mihai) și cred că și alții s-au așteptat ca live-ul să fie transmis în original, adică în limba engleză. Dar n-a fost așa. Organizatorii au căutat pe youtube vlogheri care traduc instant live-ul în limba rusă, lucru care personal m-a deranjat, pentru că m-am așteptat să aflu informație de la sursa directă, nu prin intermediari. Cel puțin ar fi fost frumos și ok să se întrebe opinia publicului în ce limba vor să vizioneze acel livestream.
- Au fost momente când transmisiunea live de la un canal de youtube la care ne uitam se deconecta brusc și porneau alte canale unde alți vlogheri traduceau ce se vorbește la prezentarea Apple. Asta irită un pic, pentru că fiecare are maniera sa de a transmite informația.
- Atunci când organizezi un eveniment care are o durată mai mare de trei ore, după părerea mea, trebuie să pui la dispoziția participanților un wc. Deci, puteau să ofere acces oamenilor să folosească baia lor. Dar au spus că nu 🙂
Dar, trecând cu vederea peste toate astea, îmi dau seama că astfel de evenimente nu se organizează la orice colț. Cred că numai ei (compania Enter) au lansat un eveniment public gratuit unde puteai viziona seara, după muncă, la aer liber, într-un anturaj relaxant, cele mai noi tendințe în materie de tehnologii de la un gigant tehnologic. Plus am văzut interacțiune cu participanții și o tombolă cu șanse egale de câștig pentru fiecare (că niște airpods tot nu le iei din pod). Tobola s-a desfășurat (cu mici incidente) corect, la extragere pe scenă a fost adusă din public o fetiță mică și drăguță. Norocosul s-a dovedit a fi un băiat.
Între timp, uitându-se la prezentarea faimoaselor „mere americane”, oaspeții puteau servi la propriu mere moldovenești, cred 😀 – doze de vitamine oferite din partea gazdei. Totodată, dintr-un alt coșuleț îți puteai alege stichere cu logotipul Apple.
Revenind la tehnologiile pe care toată lumea le așteaptă:
Dintre toate produsele Apple prezentate: iPad, Apple Watch 5 și iPhone-uri, mie cel mai mult mi-au captat atenția ultimele, adică smartphone-urile, care vor fi lansate 3 la număr: iPhone 11, iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max. Acestea au fost prezentate ca având cele mai performante camere foto-video.
- iPhone 11: dual-lens camera (wide and ultra wide lenses), 6.1 inch display
- iPhone 11 Pro: triple-lens camera (wide, ultra wide, and telephoto lenses), 5.8 inch display
- iPhone 11 Pro Max: triple-lens camera (wide, ultra wide, and telephoto lenses), 6.5 inch display
De asemenea, noile device-uri vor rezista mai mult decât precedentele, cu 4 și, respectiv, 5 ore, în comparație cu iPhone Xs și Xs Max. S-a scos în evidență inteligența artificială, ecrane mai luminoase cum ar fi Super Retina XDR, procesor A13 Bionic, etc. S-au m-au spus multe alte chestii despre care cel mai bine e să afli de la sursa principală, dând un search pe google.
Prețurile vor începe de la 699 de dolari pentru iPhone 11, 999 – iPhone 11 Pro și 1099 e prețul de la care va începe iPhone 11 Pro Max. Deja ne rămâne să vedem la ce preț se vor vinde la noi 😀 .
Încă un aspect care nu mi-a plăcut la eveniment vine din partea participanților.
Vă rog, părinți care veniți cu copii mici la diferite evenimente… eu înțeleg că ei sunt micuți și trebuie să-i lăsăm să exploreze lumea cum le place lor și curiozitatea lor e mare, dar… un maaaare DAR, OMENIA se învață de mici, așa că nu e deloc normal ca un copil de 2-3 ani să ocupe un pufic care este destinat pentru 2-3 persoane mature. Aveți soviste și țineți-l în brațe sau alături de dvs. Repet, omenia este o calitate care trebuie să fie insuflată copiilor de mici. Că așa vor crește, și vor fi precum cei pe care i-am văzut: adolescenți și oameni destul de maturi, ocupau singuri câte un pufic, când acestea erau pentru mai multe persoane. Mai gândeștete și la cei din jurul tău.
Dar s-a întâmplat și un lucru care m-au făcut să privesc oamenii și din altă perspectivă.
Printre cei care nu au 7 ani de-acasă, sunt și mulți oameni cu inimă bună și educați. Vizavi de Enter este o gheretă Coffee Time, de unde am procurat 2 cafele și nuștiu cum mi-am uitat acolo portofelul, fără să-mi dau seama. Cred că nici ei deodată nu au observat. Cam peste o oră jumate un baiat de acolo s-a apropiat și m-a întrebat dacă este al meu și am rămas șocată în primul rând de faptul cum am putut să-l uit și plăcut surprinsă de gestul frumos de a mă căuta printre mulțimea de oameni ca să mi-l reîntoarcă. DOAR PRIN BUNĂTATE TE EVIDEȚIEZI DIN TURMĂ!