Știți de ce Moldova e cu mulți ani în urmă față de alte țări dezvoltate? Pentru că noi sincer nu știm ce-i cu viața noastră și încotro vrem să ne ducem. Nu știm de unde provenim, ce identitate avem, nu știm în ce să credem și nici în ce limbă vorbim. 30 de ani sunt de când limba română a fost declarată limbă de stat și tot atâția de când putem liber să scriem în latină. Dar ce folos, dacă numai liberi nu suntem(!) și dintotdeauna am fost o societate ținută sub papuc de către „înalții statului”. E ca-n multe familii la noi, în care femeia nu are dreptul la cuvânt și trebuie să se supună bărbatului chiar dacă acesta nu are dreptate și nu procedează corect. Dar de unde să cunoaștem noi frumusețea limbii române, când în loc să-i citim pe scriitori și poeți, e mai important ca fiecare cetățean să cunoască biografia „personalităților” din Parlament și acțiunile lor. În țările civilizate, cetățenii nu cunosc numele tuturor politicienilor, ei cunosc ce se dezvoltă în țara lor (la noi, invers). În Moldova mai vedete sunt politicienii (că doar e mai ‘cool’ să ieși în fața unei camere de filmat din Parlament, Guvern și alte „instituții importante din stat”), decât de la o bibliotecă unde se fac lansări de cărți, decât de pe o scenă improvizată unde interpreții își cântă dragostea într-o limbă înțeleasă de românii de pretudinteni și nu doar. Și cine nu influențează mai mult asupra culturalizării populației decât mass-media!? Cuvintele redate în scris sau verbal au impact puternic asupra omului, nu mai vorbesc de evenimentele care se petrec în țara sau în anturajul său. Cu cât mai mult negativ culege, cu atât mai des va respinge elementele pozitive. Dar iată mă abat de la temă… cam așa e și cu limba, atâta timp cât vor exista promotori puternici în stat „ai limbii lor moldovenești”, greu va fi să faci un cetățean de rând să înțeleagă că el vorbește, de fapt, româna și numai graiul îi e moldovenesc, pentru că „uite, șeful spune că vorbește moldovenește, cine ești, om mic, să-mi zici că eu vorbesc româna”.
Eu nu provin dintr-o familie unde să se fi vorbit româna curat, ci din una unde se mai scapă cuvinte în rusă, expresii, și asta nu e rău, pentru că părinții au făcut școală unde domina această limbă, au lucrat toată viața în astfel de medii, dar știm sigur că atunci când scriem sau trebuie să ne exprimăm cuiva străin, unui auditoriu, o facem strict în română. Că moldoveneasca google translate n-o poate descifra și nimeni din afară nu te va mai înțelege vreodată, iar în acest mod vei rămâne încă 30 de ani fără să mai avansezi, drag cetățean al Moldovei!
Și da, patria mea nu e locul unde m-am născut, ci locul unde vorbesc în limba română… cu părinții, fratele și cu toți cei dragi! De aceea pot să țip în gura mare cuvintele lui Nichita Stănescu: LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA!
Și ce a spus Grigore Vieru îmi place la nebunie:
