Oameni fără defecte nu există. Cât nu am căuta, nu vom găsi pe nimeni perfect. Iar, la rândul lor, defectele provoacă complexe de inferioritate (sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori cu o deficiență fizică sau psihică). Dar de aici apare întrebarea: de ce unii oameni se simt mai complexați decât alții? Răspunsul, de multe ori, constă în numărul de defecte pe care o persoană (crede că) le are și care îi perturbă comportamentul.
Sunt mai multe tipuri de complexe:
- Complexe fizice, despre care am spus că este unul dintre cele mai răspândite, pentru că aceste persoane acordă o prioritate mai mare aspectului estetic și aparențelor, în general. Apare percepția unei realități distorsionate. În unele cazuri complexele fizice se pot converti în tulburări psihice.
- Complexele psihice sunt asociate cu competențele mintale, adică persoana se simte inferioară de restul pentru că nu posedă ceea ce au alții.
- Complexele sociale pot porni de la cultura, profesia, originea, moravurile, statutul social etc. al unei persoane. Aceste complexe apar de obicei din copilărie, din cauza presiunilor sau sancțiunilor provocate de părinți.
Eu cred că am avut momente în care am trăit toate tipurile de complexe menționate mai sus. Țin minte că, pare-mi-se prin perioada când eram la gimnaziu, atunci credeam că aproape toți din jurul meu sunt mai bogați ca mine, ca familia mea. Nuștiu de ce. Și nu chemam pe nimeni acasă. Nici prieteni nu prea îmi făceam. Credeam că la toți copiii părinții își permit să le dea de toate. Pe urmă am realizat că alții de fapt o duc încă și mai greu. Motivul pentru care reacționam așa probabil a fost că noi avem o casă mare, cu 2 etaje, și la acel moment nu toate camerele erau gata. Erau de acelea în care pereții erau goi, nemobilate. Cred că de aici apare în mine imboldul de a vrea mai mult, pentru că, până la urmă, pentru ce lucrăm? Să ne permitem un locușor în care să trăim în confort și să nu ne limităm din cauza banilor. Să nu înțelegeți greșit, nu sunt materialistă, dar vreau să trăiesc bine. Pe mine mă interesează și e important cum îmi trăiesc viața aici, pe pământ, și nu îmi place să aud pe alții că nu contează averea, ”oricum nu ei cu tine nimic în mormânt”. Atunci când sunt întrebată dacă banii aduc fericirea, eu o sa spun că da… într-un alt articol o să-mi argumentez părerea.
Sau pot să menționez și momentele în care, la școală sau la universitate, mă intimidam să ridic mâna chiar dacă știam răspunsul corect, și până la urmă tot profesorul spunea soluția sau răspunsul, confirmând faptul că așa cum gândeam eu era corect.
Deja despre complexele fizice nici nu mai vorbesc. Dar am început să le depășesc treptat, pentru că simt că sunt iubită, apreciată așa cum sunt și încurajată în tot ceea ce fac.
***
Am abordat această temă, pentru că și eu am complexe, și vreau să spun că e ceva normal să le ai… cu toții le avem. Problema e că trebuie să ne gândim și să decidem cât de mult aceastea ne afectează viața cotidiană și relațiile noastre interpersonale. Unii optează pentru a elimina problemele, alții pentru a le ascunde. Cea mai bună soluție este să ne acceptăm defectele și să ne accentuăm virtuțile.
