Se spune că oamenii de succes se trezesc devreme și tot devreme se culcă. Ei merită tot respectul și admirația noastră. Pare un lucru ușor de făcut, dar, totuși, este greu de realizat. Cunosc puțini oameni care pot să se trezească ușor dimineața și pentru care să devină o obișnuință. Da, de luni-până vineri majoritatea suntem obligați să ne trezim dis-de-dimineață ca să reușim la școală, universitate sau la muncă. Daaar, vine weekendul și… ce facem? Corect, noi spunem că ne reîncărcăm bateriile pentru următoarea săptămână de lucru și în weekend ne permitem să dormim până la ore mai târzii, de aceea organismul nu reușește să se adapteze programului matinal și cade iar în patima dorinței de a dormi mai mult dimineața. Eu tot fac parte din această categorie de oameni și am zis să încerc să mă schimb. De aceea, am dat o căutare pe net cum aș putea să îmi aranjez un program pe care să-l respect zilnic și am citit mai multe articole pe acest subiect. Iată ideile pe care eu le-am prins:
Ce trebuie să faci ca să te poți trezi devreme?
- pregătește-ți de cu seară un mic dejun gustos, astfel vei aștepta a doua zi cu nerăbdare ca să-l savurezi;
- încearcă să dormi într-o cameră total întunecată (melatonina, hormonul somnului, se produce în întuneric);
- bea apă înainte să mergi la culcare (te va relaxa);
- gândește-te ce planuri ai pentru ziua următoare și pe care abia aștepți să le realizezi;
- Închide-ți telefonul (cu toții cunoaștem de ce);
- Citește o carte (nu online) care să te captiveze/intrige într-atât încât să fii nerăbdătoare s-o deschizi din nou când te trezești ca să-i afli continuarea;
- străduiți-vă să aveți o pătură care să vă țină cald, pentru că cel mai bun somn are loc la temperaturile de 16-21 de grade Celsius.
- după ce setați alarma puneți dispozitivul în cel mai îndepărtat colț al camerei, pentru că ridicându-vă din pat atunci când mergeți să-l deconectați, va mai pieri din dorința de a te culca din nou.
În fiecare dimineață, înainte de a vă începe ziua, nu uitați să vă puneți aceeași întrebare pe care și-o adresa Steve Jobs lui însuși: „dacă azi ar fi ultima zi din viața mea, aș mai vrea să fac ceea ce am de făcut astăzi?”