Recent am terminat de citit romanul, care este unul de debut al scriitoarei britanice Christie Watson, „Acolo unde femeile sunt regi”. Și chiar dacă pe internet găsim o mulțime de păreri vizavi de această carte, o să mi-o expun și eu aici, printr-o mică recenzie și un scurt rezumat.
Cartea am obținut-o fără ca eu să o caut sau să fiu interesată de aceasta. Cea mai bună prietenă a mea a făcut rost de ea în format PDF și mi-a trimis-o și mie. A rămas un timp uitată printre mesaje, fără ca măcar să o deschid, până am ajuns în Irlanda, acolo unde dispuneam de mai mult timp liber și gândindu-mă cu ce să mă ocup în serile în care nu mă prindea somnul, mi-am amintit de această carte. Și am zis, hai s-o încep a citi.
Dacă aș fi comentat acest roman doar după titlu, cred că mi-aș fi proiectat în minte o altă acțiune decât cea relatată. Inițial ai crede că e vorba despre gloria femeii, despre femeile care își duc viața într-o lume a bărbaților și cum acestea se afirmă sau ce realizări grandioase au făcut. (Mai este cineva caruia acest titlu îi sugerează altceva? :), Cred că e din motiv că puține lucruri cunosc despre Nigeria.) Dar nu e cam așa. De fapt, da, găsim și prototipul femeii puternice în acest roman și a bărbatului iubitor, și a familiei unite, în pofida încercărilor la care au fost supuși fiecare.
„Acolo unde femeile sunt regi” relatează o strânsă legătură dintre o mamă și copilul ei, o relație care aș zice eu că s-a transformat într-una puțin bolnavă, care a lăsat amprente în inimile personajelor.
„Elijah, scumpul meu fiu,
Vreau să îți povestesc despre viața ta.”
Romanul începe cu o scrisoare a unei mame internate la un spital de psihiatrie din Anglia, pe nume Deborah, adresată fiului ei de 7 ani, Elijah. Băiețelul se află de ceva timp în grija asistenților sociali și pretinde că în interiorul său se află un vrăjitor. El spune că toți cei care îl înconjoară suferă din cauza lui, pentru că „e plin de răutate” și nimeni nu poate să-l ajute. Nici măcar Mama, după ce la spital a auzit că „urlă ca un lup”. De atunci a schimbat mai multe case și a stat cu familii străine. Apoi din nou la centrul social. Acolo, Ricardo, unul din asistenți, i-a devenit bun prieten. După Mama, acesta era cea mai veche cunoștință a sa. Datorită lui, Elijah reușește să cunoască adevărata viață de familie. Ricardo îi găsește pe Nikki și Obi, un cuplu care a cunoscut tragedia pierderii unui nou-născut și a altor câteva sarcini, neștiind atunci că ea suferă de o boală a sângelui, ceea ce provoca eliminarea fătului înainte de termen. După ce au aflat acest lucru, au renunțat la încercările de a mai face un copil și au apelat la ideea de a adopta unul. Așa s-a întâmplat că s-au cunoscut cu Ricardo la un seminar, iar acesta l-a introdus în viața lor pe micuțul nigerian Elijah.
Obi și Nikki l-au îndrăgit din prima, chiar dacă au fost preîntâmpinați de către asistenți de tulburările frecvente cu care se confruntă băiatul. Pentru ei nu a contat gravitatea situației, de fapt nu s-au gândit prea mult, pentru că în viața lor, acesta era aidoma unei raze de soare, un soare așa cum numai în Nigeria poți vedea, „care strălucește tot timpul”. Imediat ce a început să locuiască cu ei, i-au oferit iubire necondiționată.
Și Elijah s-a atașat de noii săi părinți, a început să-i numească mami și tati, chiar dacă gândul de la Mama încă nimeni nu putea să i-l ia. Ajunsese la un moment dat să creadă că vrăjitorul din el dispăruse complet, mai cu seamă atunci când se afla în preajma lui Jasmin, nepoata lui Nikki, cu care a legat o prietenie adevărată. Cu ea adesea pleca și revenea de la școală, fiind și în aceeași clasă.
Într-o zi Nikki află că este din nou însărcinată. De frică, a început să țină totul în secret Nu i-a spus nici măcar soțului ei, deoarece, conform regulamentului prezentat de asistenții sociali, Elijah trebuie să se afle într-o familie în care măcar câțiva ani trebuie să fie singur la părinții adoptivi. Voia să aștepte evoluția sarcinii. Simțea în adâncul sufletului că aceasta va decurge cu bine. Într-un final, Obi a aflat, iar reacția a fost una de așteptat dintr-un punct de vedere, și de neașteptat dintr-un alt punct de vedere. Se gândeau la Elijah, la promisiunile lor făcute lui Ricardo, care i-a atenționat în privința acestui caz.
Lucrurile păreau normale, până când, într-un acces de furie, Elijah se năpustește într-o seară asupra burții lui Nikki cu un cuțit, reușind să o rănească.
Ăsta a fost un moment culminant când părinții adoptivi au decis să afle mai multe detalii despre trecutul băiatului, acum al lor. Incidentul din acea seară nicidecum nu le-a spulberat dragostea față de Elijah, ba chiar dimpotrivă, erau ferm hotărâți să-și ajute copilul. De aceea, au început să ceară insistent informații de la asistenții sociali despre trecutul acestuia, despre părinții săi biologici. Mai întâi, li s-a spus că ceea ce vor ei să afle este informație confidențială, ce cuprind date cu caracter personal. Dar, întrucât era vorba de o problemă destul de serioasă, a fost trecut cu vederea acest fapt.
Scrisorile trimise de Deborah, destinate micuțului nigerian, divulgă totul. Au fost citite la o masă rotundă. Din ele, toți află că tatăl biologic a murit în urma unui accident de mașină, când Elijah era încă un bebeluș, iar la aflarea veștii mama lui și-a pierdut rațiunea, auzea voci și i se părea că este mereu urmărită de o mașină roșie. Aflată într-o stare de nedescris, ajunge să stea de vorbă cu un episcop-escroc, care nu face decât să-i înrăutațească situația. El îi infiltrează ideea că toate nenorocirile vin de la copilaș, că el este posedat de cel rău și trebuie exorcizat. Iar pentru aceasta, femeia mai și trebuia să achite bani grei și cu durere pe suflet să-și supună fiul la chinuri groaznice, pecum ar fi: să-l înmoaie într-o cadă cu acid. Ceea ce și i-a lăsat băiatului cicatrici pe viață. Și nu doar fizice, ci și psihice.
Scrisorile cuprind informații care, după cum spun alții, „pot răni urechiușele unui copil”, dar ea totuși le scrie, pentru că „între o mamă și fiul ei nu există secrete”, afirmă Deborah, chiar pe prima hârtie scrisă.
***
Autoarea a venit cu o lucrare, cred eu, originală. A reușit să creeze personaje care intrigă, iar acțiunea îți captivează atenția la maxim. Apare acea dorință de a citi în continuu, pentru a afla cum se desfășoară lucrurile mai departe.
Eu recomand această carte, pentru cei care s-au săturat de povești cu happy end. Aceasta e una tristă. E meditativă. E despre dragoste. O descrie în toate modurile ei posibile. E despre trăiri. E despre moarte. E despre Elijah – conceput din dragoste și „iubit, cum nu a mai existat vreodată o iubire pe lume”.